Zambeste!

Asterne-ti acel suras cald pe chipul conturat de trasaturi vagi, din care definitorii nu iti sunt decat ochii reci, pentru a parea ca zambesti, ca traiesti.Hai sa imortalizam acest moment, asa cum e acum, dupa ce ti-ai pus zambetul tau in chipul ce-ti devine masca, deoarece numai asa lumea va sti ca te bucuri de lucruri, care pentru mine raman inexistente.Descoperirea acestui tertip nu trebuie sa te sperie, intrucat zambetul tau s-ar putea stinge, chiar dupa colturile buzelor tale duplicitare si-ti va ramane doar lipsa scanteilor din priviri care-ti dau de gol sufletul.Asa ca hai mai bine sa le acoperim si pe ele, sa-ti acoperi ochii de sticla oglinda semitransparenta a ochelrilor tai, ca nimeni sa nu-si dea seama ca tu de fapt nu zambesti, ca doar traiesti niste amintiri triste.In felul acesta se manifesta viata, pe chipul nostru fals, conturat de un simplu zambet ce ne ingheata expresivitatea, asa trebuie sa se manifeste, pentru a nu ne lasa prada celor care vor sa ne citeasca in suflet.

Si acum ca am reusit sa zambim impreuna, la vederea unor lucruri atat de comune, in fata viitorului nostru atat de diferit si a cailor parcurse in moduri stranii, ce ar fi sa facem o poza, sa ne amintim mereu ca am fost candva aici, si sa parem fericiti, macar iluzia aceasta sa ne mai ramana.Poate ca mai incolo ea ne va comvinge ca am fost intr-adevar multumiti de ce am trait, de ce am simtit, cu toate ca lucrurile acestea nu au avut loc, ci doar o imagine a doua zambete va face sa para ca a fost asa, si vor acoperi fotografia noastra de minciuna care ne-a determinat o parte din existenta noastra comuna, care de altfel nu ar fi fost prezenta in aceasta viata.

Suntem doua gandiri diferite: Tu si eu.Fiecare dintre noi este caracterizat de aspiratii diferite, de teluri si destine separate, ne definim prin moduri de gandire contradictorii, eu promovez materia, ce nu se aseamana din niciun punct de vedere cu fictiunea in mijlocul careia iti este plasata mentalitatea, te lasi in voia valurilor de povesti ce-ti sunt spuse cu atata convingere indoctrinatoare, valuri cu care eu lupt zi de zi, pe care de multe ori le las sa ma ocoleasca.Pana la urma, din perspectiva aceasta suntem complet diferiti, dar precum yin si yang ne-am intersectat in perfectiunea aceasta, din care numai impreuna am fost capabili si in care am palpitat pentru un timp, pana am decis ca trebuie sa ne alegem fiecare propria cale.

Dar inainte de toate, hai sa terminam aceasta fotografie, pe care o amanam de atata timp, pe care ar fi mai bine sa o pierdem amandoi, deoarece niciunul dintre noi nu vrea sa isi vada fatarnicia din ea.Aparatul este de mult pregatit, numai noi nu suntem gata, parca fetele noastre nu ar fi in stare sa exprime o iluzie destul de convingatoare pentru a ne imbata cu fericirea ce nu se mai afla de mult in zambetele noastre.

Mai asteptam o clipire din ochii tai sa treaca, respiratia mea usoara sa se opreasca, sufletele noastre sa ne anime ochii, pentru a afla ca timpul a trecut, ca el nu se mai masura de mult in ore,minute sau secunde, ci in vorbe, in priviri, in gesturi si, de ce nu, in zambete.Ne convingem ca a sosit clipa in care trebuie sa pastram totul asa doar intr-o fotografie plina de vina de a fi mintit candva, acum probabil, la inceput si la sfarsit.

Se porneste o lumina puternica, fulgeratoare, care ne coloreaza figurile de o stralucire superficiala si rece, apoi revine in aparat, luand cu ea imaginea noastra, in acelasi timp cu ultimele momente petrecute impreuna, si le graveaza pe un vechi si uzat card de memorie, in care vor ramane pana in momentul in care unul din noi ar dori sa le revada si sa se lase din nou mintit de aceasta imagine.