Sisteme...

Este adevarat ca, inca de la inceputul existentei, intreaga materie a fost construita dupa niste sisteme a caror baza se regaseste in principiul actiunii si reactiunii.Sistemele au guvernat viata omului din secunda unu si pana acum, numarul acestora, desi plasat cu usurinta in infinitate, a fost crescut de om, odata cu nevoia acestuia pentru complexitate.Acum, pentru a concretiza, se pot oferi nenumarate exemple care sa sprijine aceste afirmatii, pornind de la nivelul celular al constructiei organismelor, din punct de vedere biologic, pana la sistemele economiei mondiale, cele care ne influenteaza cat mai evident viata.Acestea sunt sistemele artificiale, pe care omenirea le adopta, intr-un joc de industrializare puternica, in care statele se intrec spre a accede pe scara dezvoltarii continue, avand ca ultim scop urbanizarea absoluta.
Atunci vom disparea... de fapt nu noi, majoritatea celor care vor mai ajunge pana acolo, intrucat generatia noastra s-ar putea sa nu apuce aceste vremuri in care se vor fi epuizat complet resursele mediului inconjurator, cele care ne-au fost vreodata folositoare, (spre exemplu aurul nu se va incadra niciodata aici, el este doar utilizat in decoruri, niciodata indispensabil) iar ultima resursa pe care ne-o va mai putea oferi Pamantul, va deveni insuficienta, si anume spatiul.Dar, pentru ca gandirea oamenilor este strict subiectiva si viziunea acestora se limiteaza numai la binele statului din care provin sau chiar mai aproape, la binele propriu, si neaga astfel binele colectiv, devine imposibil a se schimba.
In ceea ce priveste tara noastra, ea pare undeva departe de aceste probleme, protejata cumva de gradul infim al unei urbanizari fictive, intrucat din '89 si pana acum gradul acesteia a ramas undeva la 12 milione de oameni apartinand spatiului citadin, aflandu-se insa pe un trend descendent.Acest stat lucreaza pe baza unor sisteme vadit dezorganizate, cu un randament scazut al productiei de orice fel, si o furnizare la fel de ineficienta a produselor catre consumatori, avand printre cauze si o infrastructura insuficeint dezvoltata.Este din ce in ce mai clara nevoia unei altfel de organizari a sistemului din care facem parte in interiorul acestui stat, intrucat rezultatele economiei de astazi nu se compara cu ceea ce era in stare Romania sa produca acum cateva zeci de ani, cand se cunostea atat nevoia diferitelor tipuri de produse, cat si capacitatea de a o acoperi, si se creease o interdependenta intre acestea.Era un sistem care lucra la capacitate cat mai mare, ce se apropia de eficienta maxima, dar care a trebuit sa pice si el, la fel ca orice alt mare imperiu, deoarece in lupta conducatorului pentru performante cat mai mari a omis celelalte mici nevoi ale oamenilor carora le mai trebuia si o oarecare libertate.
Acum ca beneficiem de libertatea pentru care a fost nevoie sa se renunte la un sistem atat de bine structurat, am putea macar sa luam cateva exemple din ceea ce oferea acestuia eficienta de care beneficia, pentru a le adapta la sistemul nostru actual.
In afara de monitorizarea productiei si consumului, pentru ca balanta dintre acestea sa fie cat mai inclinata in favoarea productiei, au fost facute investitii in toate domeniile in care se vedea un oarecare potential.Astfel, intr-un timp destul de scurt, sistemul nostru se bucura de beneficiile pe care le puteau oferi o agricultura foarte productiva, o industrie substantiala ce exporta periodic masini si utilaje petroliere.
Singurul defect care statea la baza constructiei acelui sistem au fost valorile umane, care erau sufocate de prezenta apasatoare a cenzurii, si a controlului fizic, astfel incat in momentul asocierii acestei tensiuni cu o situatie de usor declin al nivelului de trai, i-a cauzat caderea.
Imediat dupa aceea au venit marii aparatori ai omului, si au privatizat tot ce se putea cumpara pe o suma infima si valorifica la niste preturi cu mult mai ridicate, multe firme au falimentat in scurt timp, lasand prada hotilor de fier vechi investitiile care fusesera facute.Toti parazitii societatii de care sistemul se debarasase atat de greu, l-au invadat imediat dupa dezimunizarea acestuia, si s-au raspandit cu o repeziciune incontrolabila.
Nu vreau sa se confunde cu rasismul, dar in ceea ce priveste prosperitatea Germaniei, atunci se poate spune ca aceasta se datoreaza intr-o oarecare masura politicii dusa de aceasta, pentru o perioada de timp destul de indelungata incat sa ii ofere capacitatea de a domina din punct de vedere economic si militar lumea.
Dar si aceasta organizare a sistemului nemtesc a ajuns sa cada, exact pe pricipiul pe care au intrat in declin toate marile imperii, imbatate de iluzia puterii absolute.Din fericire, tara noastra nu va fi pusa niciodata intr-o situatie asemanatoare, noi suntem acum departe de stadiul acela.

Plaja

Descriem sentimente pe care nu le cunoastem folosind cuvinte pe care nu le putem defini, ne plasam intr-un spatiu si timp ce ne e greu a le recunoaste, dorim sa detinem informatii imposibil de cuprins, incercam sa atingem orizonturi de nepatruns, ne saturam de stereotipiile ale caror autori suntem, si in final obosim prin a mai face aceasta lunga plimbare pe calea existentei noastre iar atunci renuntam.

 Si constientizand aceste lucruri nu fac nimic altceva decat a marca efemeritatea prezentei noastre pe care incercam sa o negam prin fiecare respiratie facuta, prin fiecare secunda traita, o remarca inutila intrucat notificarea acesteia se dovedeste a fi daunatoare din punct de vedere moral.Dar de ce se arata a fi malitioasa aceasta remarca, din moment ce ea nu constituie decat un banal adevar concluzionat atat de simplu...Poate pentru ca ea arata inutilitatea majoritatii destinelor ce se regasesc si s-au regasit pe parcursul timpului, destine ce acum nu pot fi nici macar cuantificate cu aproximatie intrucat numarul acestora depaseste cu mult capacitatea noastra de a ni-l imagina.In acest caz, ei, toti cei ce au fost, sunt si vor fi, devin numai sacrificii zadarnice ale omenirii in drumul ei mereu neobosit spre evolutie, indiferent de caile pe care aceasta prefera sa le adopte.

 Acum constientizez toate aceste lucruri, totul incepe sa fie prelucrat de imaginatie si gandire, sub atenta monitorizare a fictiunii impletita cu ratiunea pana la punctul in care intreaga lume este vazuta prin perspectiva unei figuri de stil ce predomina acum in spatiu si timp, sunt aceleasi lucruri vazute din alt unghi, alta lumina, prin ochii sufletului meu orbiti de sentimente, fara o cunostinta care sa inlature pelicula farmecului sub care am fost adus...

 In sfarsit imi revin.Corpul meu incepe sa simta dulcea durere de dupa amorteala eternitatii, resimtita doar la nivel spiritual.E cald...In jurul meu se simt prezenta a miliarde de vointe care incearca sa se faca auzite, sa se impuna, sa iasa de sub povara trecutului si sa isi arate caracterul.Ma ridic si, uitandu-ma in jurul meu nu vad pe nimeni, sunt doar nisip si pietre aruncate de mare pe un tarm atat de pustiu.

 Aceasta plaja difera de orice am mai vazut pana acum, fiecare graunte de nisip are propria sa culoare, reflexie sau straluceste intr-un mod diferit de celelalte, fiecare piatra este pretioasa sau semipretioasa, totul pare atat de scump, din punct de vedere spritual insa, intrucat valorile materiale nu mai au nici un pret aici.

 Realitatea este doar un vis uitat de mult, iluzia pare din ce in ce mai palpabila, adevarul si minciuna nu mai reprezinta decat fragmente a ceea ce inseamna viata, nu se mai poate deosebi un caracter moral de altul, in acest amalgam de senzatii neexperimentate pana acum.Imi place aici, desi ma simt confuz printre atatea tentatii noi, in lumina purpurie a amurgului ce nu paraseste peisajul, in ciuda trecerii aparente a timpului, si langa marea albastra ce arunca neincetat pe mal diferite pietre si fire de nisip.

 Plimbandu-ma aici, uimirea mea profunda la contactul cu o astfel de dimensiune se destrama, si  ma face mai sigur pe mine, mai convins de faptul ca trebuie sa realizez anumite lucruri, ca trebuie sa ma indrept intr-o anumita directie, chiar daca nu stiu momentan care este aceea.Astfel intalnesc o piatra tocmai aruncata de un val nedorit mai mare catre tarm.

Aceasta seamana cu ceva dur, avand o lucire usor opaca, rezultata in urma secolelor in care aceasta a fost slefuita de mare, perfect sferic.Din cauza modului in care mi se infatiseaza piatra, imi este greu sa o deosebesc, dar reusesc intr-un sfarsit sa o etichetez:Diamant...este un diamant!Nu m-am gandit niciodata ca as putea gasi un diamant iar, spre surprinderea mea, se apropie usor de mine, in urma impactului cu plaja.Locul acesta usor de regasit ca fiind mirific imi aduce un diamant atat de perfect construit incat nu pot stapani tentatia, intind mana dupa el si il ridic in pana in dreptul ochiului meu, de multe ori critic.Atunci observ mica zgarietura pe care acesta o are, probabil cauzata in urma loviturii sale de malul stancos pe care acum ma aflu.Doresc sa il simt mai bine, sa il palpez astfel incat imi las mainile libere sa umble pe suprafata acestuia, fara a lua in considerare pericolul de a ma taia.Dar se intampla, mica zgarietura dupa suprafata acestuia reuseste cu usurinta sa sectioneze stratul superficial din epiderma mea, ajungand la capilare.Nu ma opresc aici, incerc sa redau perfectiunea acestei pietre aproape sferica srangand-o in palma mea, de data aceasta neamenintatoare prin dimensiunile si modul in care se articula odata cu restul bratului.

 Incercarea mea este sortita esecului, diamantul in loc sa isi corecteze mica imperfectiune, el ma taie mai adnac, patrunzand in carnea frageda a mainii mele.Il scap aproape intentionat, sperand ca daca il daruiesc din nou marii, aceasta il va reslefui si il va face asa cum a fost.

 Astept acum sa mi se vindece ranile cauzate de intalnirea mea inopinata cu diamantul.Aceasta asteptare devine singurul lucru ce incepe sa aiba legatura cu trecerea timpului, orele trecand parca pe parcursul acesteia, diamantul acela fiind singurul lucru la care ma mai pot gandi acum.Cred ca s-au scurs astfel aproape luni de zile, nu am de unde sa stiu, Soarele nu si-a schimbat deloc pozitia in tot acest timp, ca si cum nimic nu ar fi trebuit sa se modifice in asezarea planetelor acestui univers perfect.

Au mai ramas doar semne pe mana mea, ranile sunt acum vindecate si nu as fi crezut ca se va mai regasi vreodata ceva atat de pur precum prezenta acelui diamant pe mainile mele, patate de sangele unei rani naive, ce tinde spre hilar.

Vad alta piatra ce ma farmeca si ea, mai mult decat imaginea diamntului pe a carui incercare de a-l dobandi am regretat-o pentru o secunda.Devenisem materialist si superficial daca incercam sa ma las absorbit de un diamant.Acum este vorba de alte valori decat decle materiale, sunt acele valori morale, dintre care uitasem la un momentdat sa mentionez frumusetea, o calitate atat de definitorie acestei pietre noi.

 Din fericire pe aceasta o recunosc imediat, un topaz ce parea apropiat de divinitate in lumina binefacatoare a soarelui, care prelucra imaginea acesteia, dandu-i un caracter nobil, in ciuda valorii scazute pe care aceasta o detine.Nu mai astept sa mi-o aduca mare pana la picioare, as fi un ignorant de mana a doua daca as face acest gest fata de frumusetea vadita a pietrei gasite.Asta data sunt nevoit sa infrunt curentii de apa care parca incearca sa il traga inapoi, departe de prezenta mea, catre abisul protector al marii.Prind topazul, insa o furtuna s-a abatut deodata asupra mea si a peticului de tarm spre care ma indreptam.

Valurile inspumate ma arunca in adancul apei, revin la suprafata pentru o clipa, iar in momentul urmator ma trezesc lovit de un alt val.In iuresul acestei confruntari, dusa aproape de sfarsit, sunt aruncat pe tarm, vazand sclipirea aproape familiara ce se infatiseaza in apropierea mea: este acelasi diamant de acum cateva luni sau minute, care a fost adus pentru scurt timp de catre acelasi val care m-a aruncat si pe mine pe tarm.Stiu ca il va trage inapoi in apa, odata cu el, dar nu incerc sa ma impotrivesc acestui val, din moment ce el m-a crutat, si sa incerc sa il iau pentru o a doua oara. Las doar diamantul sa treaca pe langa mine, catre nemarginita intindere de apa.Eu am ceva mult mai pretios pentru mine, am topazul in mana mea dreapta, si pornesc nu nerabdare sa il analizez.Nu mai am rabdarea de a identifica fiecare margine, colt sau zgarietura pe care o are acesta desi mi se intipareste imaginea acestuia pe retina mai bine decat cea a propriilor mei ochi.Atunci imi ridic privirea catre cer si ma intreb ce caut eu pe aceasta plaja a carei pustietate se regasea pana de curand in sufletul meu, uitandu-ma prin albastrul stralucitor al cerului ce se refracta in cristalinul ochilor mei.

 Fortele imi sunt epuizate iar acum tot ce ma tinuse treaz au fost vointa de a cauta raspunsurile pe care le-am gasit in mare parte, iar tot ceea ce se intampla se imbina perfect cu gandirea mea care se lasa modelata de actiunea factorilor pe care nu si-i poate influenta.

Am revenit din nou la realitatea comuna si dezolanta in care fiecare se zbate sa supravietuiasca...

Natura umana

Este ceva intr-adevar greu de definit, omul, un descendent direct al naturii, devenind o adevarata calamitate pentru aceasta, se anima cu ganduri de libertate si elevare morala, se pierde in cuvinte si metafore fara sens, fara a mai constientiza de ceea ce face in jurul sau, distrugandu-si originile prin uciderea naturii, in cautarea unei "vieti mai bune".   Cam asa definesc eu natura umana, in masura in care aceasta se poate defini.De cealalta parte insa, se poate spune ca in om, la nivelul psihologic al acestuia, exista ceva ce totusi ar putea fi valorificat, dovedindu-se, macar pentru unii indivizi, cat de cat pretios.Acestea sunt "valorile morale".Ce inseamna de fapt valori morale este chiar mai greu de definit.Ele intrunesc toate lucrurile imposibil de perceput la nivel fizic, astfel incat aceste valori pot deveni simple idealuri, de neatins complet in aceasta lume, iar cand unul dintre ele este atins totusi,de cineva cu adevarat dedicat, atunci idealul respectiv devine ceva pur si simplu banal, iar ceilalti dispretuiesc sacrificiile facute in atingerea acestuia, o valoare morala greu de obtinut.

Intrucat este atat de greu de definit sensul unei valori morale am sa recurg la o alta metoda decat abundenta de cuvinte inexpresive, ce isi vor pierde oricum sensul printre celelalte, si anume am sa desemnez cateva dintre aceste valori:

-principiile;

-onestitatea;

-increderea;

-onoarea;

-sentimentele;

-respectul;

-dedicarea;

-ratiunea;

Sper sa nu fie nevoie sa ma repet, dar trebuie sa fac o precizare, deoarece vor fi persoane care pretind ca ele respecta macar cateva dintre aceste idealuri, ca le-au atins de foarte mult timp, si astfel vor pretinde dreptul la o bravare nemeritata, precizare ce s-ar putea sa lamureasca si acesti oameni: niciuna dintre aceste valori morale nu este cuprinsa in totalitate de o persoana, fiecare incalcandu-si la un moment dat anumite principii, sau facand unele compromisuri defectuase, din acest punct de vedere.

Cu toate ca aceste valori morale sunt ceva destul de important, ce nu ar trebui omis din viata noastra de zi cu zi (prezenta acestora ar putea fi benefica, un bun exemplu fiind japonezii ale caror valori morale sunt foarte apreciate si care sunt niste oameni cu adevarat exceptionali, nu numai pentru modul in care functioneaza economia lor) prezenta acestora nu ar trebui sa scuze lipsa de respect pe care o purtam fata de natura, locul care ne-a oferit conditia vietii umane, si pe care acum o tratam deplorabil.

 M-am hotarat sa scriu acest articol in urma vizualizarii unei opere de arta, cat se poate de expresiva, "Human Nature" si probabil foarte putine persoane inteleg la ce ma refer.Articolul prezent nu este decat o parte din semnalul de alarma pe care am vrut sa il lansez, si care nu cred ca va fi vreodata receptionat cumva de cineva...

Superficialitate...Dincolo de particularitate

A devenit una dintre problemele curente ale generatiei nostre si a oamenilor din ziua de azi.

Vazand persoane care creeaza din aparente si imaginea lor atat financiara, cat si fizica, un mod de viata, care sunt in stare sa se redefineasca prin minciuni si tertipuri, care nu mai tin cont demult, de orice principii sau norme de moralitate, sau nu mai sunt in stare sa deosebeasca un pact de compromis, atunci te intrebi cum de nu ar putea fi superficialitatea interpretata ca una din problemele actuale cu care se confrunta generatia noastra.

Poate ca este la moda.Deci moda este unul din atributele superficialitatii.Sunt  oameni carora le pasa de ceea ce spun unii ca ar trebui sa se poarte sezonul acesta sau vara urmatoare, ca unele haine nu se mai poarta de mult, ca nu mai trebuiesc utilizate anumite expresii, sau eventual ca altele ar trebui folosite mai des si care raspund la intrebarea "de ce?", in momentul in care sunt intrebati despre aceste pareri personale, cu un "asa e moda" aruncat cu aroganta, ca si cum ar raspunde cuiva nedemn de a le asculta opiniile.Acesti oameni nu au nimic rau.Din punctul meu de vedere, ei sunt "nebunii cu acte in regula" 

ai zilelor noastre, care dintr-o greseala dramatica au fost lasati sa umble liberi pe strada.Problema nu ar trebui nicidecum sa fie a lor, ci a persoanelor care ii asculta, intrucat acestia nu se pot corija, atat timp cat exista si celalat tip de oameni, care le iau in considerare parerile, care le acorda o importanta exagerata si care ii fac sa se creada importanti.

 Fiecare incearca sa fie altfel decat ceea ce este, chiar daca in felul acesta isi pierde personalitatea sau unele din trasaturile de caracter ce il defineste facandu-l astfel comun, si nu unic, cum era inainte de a se schimba, doar pentru a fi in rand cu ceilalti, sau doar pentru a se incadra intr-un curent sau pentru a respecta niste tipare, de multe ori ce promoveaza niste idei eronate, din punctul meu de vedere.

 Astfel devine din ce in ce mai greu sa ne individualizam, sa ne descoperim adevaratele dorinte, trairi si vise, toate dorintele noastre, fiind in parte obstructionate de tendinta generala, determinata de niste persoane care afirma ca au avut o viziune in momentul in care au facut o anume afirmatie la care ar trebui sa ne conformam cu totii in cazul in care vrem sa fim luati in considerare de ceilalti si sa le captam atentia.Insa, pentru a ne individualiza, nu e nevoie sa hiperbolizam in anumite directii, pe care oricum se afla toti ceilalti, nu vom reusi astfel sa iesim in evidenta, ci ne vom incadra in niste tipare, cat se poate de comune si banale, stabilite de aceleasi persoane care se considera superioare fata de noi, tocmai prin impunerea psihologica a acestor norme.Pentru a iesi din cotidianul vietii pe care o traim, si care ne constrange in luarea unor decizii uneori vitale pentru evolutia noastra, nu e nevoie sa facem eforturi de a ne indrepta in aceeasi directie in care merg toti ceilalti, ci dimpotriva, trebuie sa ne gasim o cale proprie, in cadrul careia sa ne dezvoltam astfel anumite principii proprii, ce nu ar trebui incalcate.Asta este una din modalitatile in care ne putem particulariza gandirea si modul in care percepem lumea din jur, iar in felul acesta, dreptul la propria opinie nu va mai fi incalcat prin influentarea generala a colectivului in care ne plasam.

Superficialitatea se mai remarca si prin abundenta valorilor materiale, expuse cat mai ostentativ posibil, prin orice mijloace, a caror utilizare este dusa pana la penibil, ce le aduce un caracter hilar.Asta numai in cazul in care prostia ar putea fi interpretata ca fiind ceva comic, uneori o sursa de amuzament si ironie, dar din pacate, acesta este un factor ce mai degraba ar trebui sa trezeasca ingrijorare, atat in randul "amatorilor" ,cat si in randul  "spectatorilor".

Pentru a fi o persoana marcanta, nu e nevoie sa ii faci pe ceilalti sa te vada sau sa fie cat mai multe persoane care iti asculta ideile si opiniile, numarul ascultatorilor variind direct proportional cu gradul de importanta pe care il detii, ci trebuie ca pentru un anumit numar de oameni, indiferent cat de mic, din jurul tau, sa ramai o persoana de neuitat, chiar daca  v-ati intersectat pentru o perioada mai mare sau mai mica de timp.

Prezenta superficialitatii intr-un caracter infirma automat existenta oricaror valori morale ale acestuia si ii determina o oarecare deformare activa, pana in punctul in care acesta va fi capabil de a se acomoda unor stari induse de ceilalti, si numic nu se mai poate remedia complet dupa aceasta, ci numai partial.Daca a fost afectat de superficialitate, pentru un timp, caracterul uman are tendinta de a nu mai regasi acele lucruri care intr-adevar conteaza, ci va aprecia mai mult lucrurile fizice , materialismul fiind ceva definitoriu pentru acesta.In incercarea acestuia de a ajunge din nou la valori morale, in cazul in care aceasta exista, caracterul va avea nevoie de o debarasare treptata a expunerii, de multe ori exagerata, a aparentelor financiare sau a abuzului de tertipuri, pentru atingerea unor idealuri greu de definit cu exactitate.

Putem spune ca toti suntem afectati intr-o oarecare masura de superficialitate, astfel incat nu putem aprecia cu adevarat ce este pur, lipsit de orice intentii de implinire materiala sau fizica, aceasta fiind doar o utopie careia nu i se poate atribui decat un caracter divin, insa putem observa, pe de alta parte, persoanele care cad in extrema superficialitatii, ajungand sa faca abuz de aceasta si lasandu-se modificate in niste sensuri in care li se vor nega anumite particularitati.

Este atat de greu de definit o cauza a acestei trasaturi ce se generalizeaza si incepe sa se remarce la fiecare dintre noi, incat voi lasa interpretarea acesteia la decizia fiecaruia, eu doar voi incheia afirmand ca am fost determinat sa scriu aceasta nota vazandu-mi persoane apropiate cum sunt transformate de superficialitate, intr-un mod in care nu imi mai permite sa-i recunosc, iar asta devine atat de trist...

Sentimente

Se pot manifesta sub diferite forme, din pacate insa, fiecare dintre acestea nefiind palpabila.

Unele dintre acestea nici nu se regasesc in ceea ce am vrea sa le plasam noi conditionat, spre exemplu iubirea fata de divinitate, considerat stadiul suprem de existenta a sentimentelor, de care doar putini oameni se spune ca ar fi capabili, iar atat timp cat ideea de divinitate ramane doar o idee, deoarece nu putem proba o existenta a unei forte transcendente, conceptul acesta fiind nevoit sa se limiteze la stadiul unei presupuneri.In acest caz, se poate afirma ca iubirea fata de divinitate nu desemneaza nimic altceva decat un pretext fata de manifestarea unor sentimente neimpartasite, canalizate intr-un singur sens, ca rezultat al unei indoctrinari minutioase, de catre un sistem construit astfel incat sa aibe rezultate marcante.

Mai sunt infinit de multe sentimente pe care ne e greu sa le remarcam in iuresul de trairi pe care le incearca un om intr-o singura zi, dintre care doar cateva facandu-se remarcate, dar de care nu voi vorbi nici macar la caz general, intrucat sunt alte lucruri care ma preocupa acum, iar repetarea acestui cuvant va deveni probabil obsesiva pe parcursul postarii curente.

De multe ori devine placut sa ne jucam cu ele, pare ca totul e doar o "distractie", pana in momentul in care acestea scapa de sub controlul nostru imaginar, intrucat noi nu am avut vreodata control asupra lor, ci doar ne inducem uneori aceasta idee eronata.Apoi presupusa distractie se transforma intr-un joc de genul "scapa cine poate", in care nu mai scapa nimeni din participanti, sentimentele afectandu-le fiecaruia modul de a percepe lucrurile, si astfel gandirea lor, ajungand sa vada lucrurile doar uneori mult mai frumos, iar de cele mai multe ori, acestea se dovedesc a fi dezolante, deprimandu-i.

Putem spune ca astea sunt costurile care trebuiesc platite pentru presupusa distractie pe care acestia au tarit-o, timp de cateva respiratii taiate si zambete false.

Joaca cu sentimentele nu se poate realiza atat de usor.Pentru a intretine acest joc in limitele perceptibilului, este nevoie de doi jucatori, alesi voluntar, nu de catre cineva, pe baza vreounui criteriu, ci se aleg unul pe celealt in functie de propriile lor idei sau idealuri, in functie de ceea ce cauta fiecare.Inceputul nu e niciodata acelasi, desi mereu se intampla la fel, prin tatonari repetate intelegandu-se unul pe celalat, atat cat isi permit unul fata de celalalt sa se inteleaga, sinceritatea avand cel mai mic pret, ea este apsenta sau prezenta in functie de norocul fiecaruia.De fapt, de multe ori, aplicarea sinceritatii pe baza unor principii bine definite si incadrate in valori morale este una din greselile esentiale pe care cineva trebuie sa le faca in acest joc, pentru a dobandi niste sentimente cu totul deprimante.O a doua greseala esentiala care mai trebuie facuta in acest sens este alegerea unui partener de joaca nu tocmai sincer,care sa isi permita a minti cu lejeritate si indemanare, al carui zambet afisat pe o expresie plina de intelegere, sa poata masca eficient o minte plina de tertipuri definitorii acesteia.

In acest joc, iluzia unei ratiuni reci, al unui suflet solitar, sau prezenta unei insensibilitati profunde doar par sa ajute paritcipantii la acest joc in schimb dezarmandu-i, intrucat aceasta parere falsa nu induce decat in eroare, facandu-i mai nepregatiti si vulnerabili sentimentelor, cu atat mai agresive.

Pana la urma jocul incepe, le arata celor doi cat de frumoase pot deveni sentimentele cateodata(atunci cand imaginile costruite unul fata de celalalt par a se imbina cu o precizie de nedefinit), ii imbata cu iluzii si sperante, le dezvaluie noi aspecte ale vietii, intrucat ei nu mai cunoscusera viata vazuta asa prin prisma unor sentimente unice, care difera de la joc la joc, multitudinea de variante de organizare ale participantilor fiind sursa diversitatii sentimentelor, iar intr-un cuvant, o sinteza a tuturor trairilor intrunite de acestia in intervalul de joc, indescriptibile cumva, daca ar fi sa apelam numai la totalitatea cuvintelor din dictionar, ii: fascineaza.

Dar dupa toate intamplarile si lucrurile simtite de cei doi, unul dintre acestia ia decizia ca trebuie sa ajunga in vreun fel la finalul acestui joc, care pana la urma incepe sa se arate banal si neinteresant, si in concluzie, de care ar trebui sa se lipseasca in momentele imediat urmatoare, indiferent de repercusiunile acestui sfarsit venit cu brutalitate.

Si astfel se incheie o repriza din jocul cu sentimentele, al carui pericol nimeni nu-l va sesiza, decat in momentul in care va fi deja iminent iar premiul constand intr-o inutila experienta...

In lipsa ta

In lipsa ta m-aud gandind 

Imi simt inima zambind, 

Trecand pe langa amintiri 

Din ale noastre fericiri... 

Nu vreau ca numai amintirea aceasta sa ma tina aproape de efemera noastra legatura, ce se  destrama odata cu plecarea ta, dar se mentine in memorie, devenind astfel aproape telepatica.Sunt doar sentimente ce ma indeamna sa scriu, lucruri pe care nu sunt in stare sa le disting de realitate, ratiunea disparand in momentul in care acestea devin prea puternice, profunzimea lor crescand probabil direct proprotional cu timpul care imi desparte existenta de a ta, fortandu-ma a ma plasa intr-un alt spatiu, absolut irelevant pentru ceea ce ma caracterizeaza acum.Nu mai sunt constrangeri, nu mai sunt tentatii, vointa devine inerta, sau mai bine spus orientarea acesteia, intrucat ea isi cunoaste foarte bine scopul ei final, departe de ceea ce ar putea realiza doar caracterul meu, incomplet de altfel.Aceste momente imi divid existenta in imaginatie, gandire, conceptii si particularitati multiple ce imi sunt definitorii in fiecare zi a vietii mele, pe care insa imi este greu sa le remarc.Nu mai sunt ceea ce m-am obisnuit a fi, am devenit o multitudine de factori dispersati in propria mea metafora din care nu mai disting nici macar punctele cardinale ale emotiilor care incercau candva sa submineze siguranta si increderea in mine, de care nu paream atat de atasat.Acesta a fost singurul mod de a iesi din apasatoarea stereotipie a vietii mele de pana in momentul in care am regasit propriile-mi valori morale intiparite in personalitatea ta, aflarea...Am luat atunci la cunostinta faptul ca intamplator, o vointa ce ar putea fi atribuita divinitatii a adus favorabilitatea intersectiei destinelor noastre pentru cateva minute in aceasta lunga si tumultuoasa viata, apoi a pus la incercare intreaga mea fiinta, in momentul in care mi-a aratat si pericolul de a nu te mai putea regasi niciodata.Numai ca factorii adiacenti si intreaga conjuncura s-au dovedit a fi favorabili relevarii identitatii noastre reciproce, s-a produs acea binecunoscuta chimie.Timpul inlaturand barierele ulterior aparute, mi-a devenit astfel un aliat temporar, intrucat tot Cronos este cel care va faptui despartirea, stergand existentele noastre si trecandu-ne amintirea in uitare, dupa povara multor alte generatii.

Pana atunci mai avem insa de experimentat miliarde de sentimente si trairi care sa ne anime viata, pe multe dintre ele nici macar constientizandu-le, iar intre timp, nu mai vreau sa ma trezesc ca gandesc la sentimente in lipsa ta...voi dormi pana te voi intalni din nou.

Zambeste!

Asterne-ti acel suras cald pe chipul conturat de trasaturi vagi, din care definitorii nu iti sunt decat ochii reci, pentru a parea ca zambesti, ca traiesti.Hai sa imortalizam acest moment, asa cum e acum, dupa ce ti-ai pus zambetul tau in chipul ce-ti devine masca, deoarece numai asa lumea va sti ca te bucuri de lucruri, care pentru mine raman inexistente.Descoperirea acestui tertip nu trebuie sa te sperie, intrucat zambetul tau s-ar putea stinge, chiar dupa colturile buzelor tale duplicitare si-ti va ramane doar lipsa scanteilor din priviri care-ti dau de gol sufletul.Asa ca hai mai bine sa le acoperim si pe ele, sa-ti acoperi ochii de sticla oglinda semitransparenta a ochelrilor tai, ca nimeni sa nu-si dea seama ca tu de fapt nu zambesti, ca doar traiesti niste amintiri triste.In felul acesta se manifesta viata, pe chipul nostru fals, conturat de un simplu zambet ce ne ingheata expresivitatea, asa trebuie sa se manifeste, pentru a nu ne lasa prada celor care vor sa ne citeasca in suflet.

Si acum ca am reusit sa zambim impreuna, la vederea unor lucruri atat de comune, in fata viitorului nostru atat de diferit si a cailor parcurse in moduri stranii, ce ar fi sa facem o poza, sa ne amintim mereu ca am fost candva aici, si sa parem fericiti, macar iluzia aceasta sa ne mai ramana.Poate ca mai incolo ea ne va comvinge ca am fost intr-adevar multumiti de ce am trait, de ce am simtit, cu toate ca lucrurile acestea nu au avut loc, ci doar o imagine a doua zambete va face sa para ca a fost asa, si vor acoperi fotografia noastra de minciuna care ne-a determinat o parte din existenta noastra comuna, care de altfel nu ar fi fost prezenta in aceasta viata.

Suntem doua gandiri diferite: Tu si eu.Fiecare dintre noi este caracterizat de aspiratii diferite, de teluri si destine separate, ne definim prin moduri de gandire contradictorii, eu promovez materia, ce nu se aseamana din niciun punct de vedere cu fictiunea in mijlocul careia iti este plasata mentalitatea, te lasi in voia valurilor de povesti ce-ti sunt spuse cu atata convingere indoctrinatoare, valuri cu care eu lupt zi de zi, pe care de multe ori le las sa ma ocoleasca.Pana la urma, din perspectiva aceasta suntem complet diferiti, dar precum yin si yang ne-am intersectat in perfectiunea aceasta, din care numai impreuna am fost capabili si in care am palpitat pentru un timp, pana am decis ca trebuie sa ne alegem fiecare propria cale.

Dar inainte de toate, hai sa terminam aceasta fotografie, pe care o amanam de atata timp, pe care ar fi mai bine sa o pierdem amandoi, deoarece niciunul dintre noi nu vrea sa isi vada fatarnicia din ea.Aparatul este de mult pregatit, numai noi nu suntem gata, parca fetele noastre nu ar fi in stare sa exprime o iluzie destul de convingatoare pentru a ne imbata cu fericirea ce nu se mai afla de mult in zambetele noastre.

Mai asteptam o clipire din ochii tai sa treaca, respiratia mea usoara sa se opreasca, sufletele noastre sa ne anime ochii, pentru a afla ca timpul a trecut, ca el nu se mai masura de mult in ore,minute sau secunde, ci in vorbe, in priviri, in gesturi si, de ce nu, in zambete.Ne convingem ca a sosit clipa in care trebuie sa pastram totul asa doar intr-o fotografie plina de vina de a fi mintit candva, acum probabil, la inceput si la sfarsit.

Se porneste o lumina puternica, fulgeratoare, care ne coloreaza figurile de o stralucire superficiala si rece, apoi revine in aparat, luand cu ea imaginea noastra, in acelasi timp cu ultimele momente petrecute impreuna, si le graveaza pe un vechi si uzat card de memorie, in care vor ramane pana in momentul in care unul din noi ar dori sa le revada si sa se lase din nou mintit de aceasta imagine.

Generatii succesive

 Prima generatie:culi. Acestia investesc banii si se dedica pentru educarea copiilor lor.

 A doua generatie:intelectuali.Acestia avand o educatie mai inalta, nu mai practica munci fizice, si le e usor sa stranga bani, pentru a realiza ceva in viata, in scopul in care au fost educati.

 A treia generatie cheltuie banii si averea pe care parintii lor au strans-o prin straduinta a doua generatii, pentru a-si satisface poftele, apoi isi ingroapa existenta in datorii.

 A patra generatie:culi.

Morala: Pentru un progres semnificativ al conditiei umane, este nevoie de o educatie mai atent dedicata copiilor,de la o generatie la alta. 

*culii erau oamenii care practicau munci fizice,de obicei foarte prost platiti.