joi, 1 septembrie 2011

Superficialitate...Dincolo de particularitate


A devenit una dintre problemele curente ale generatiei nostre si a oamenilor din ziua de azi.
Vazand persoane care creeaza din aparente si imaginea lor atat financiara, cat si fizica, un mod de viata, care sunt in stare sa se redefineasca prin minciuni si tertipuri, care nu mai tin cont demult, de orice principii sau norme de moralitate, sau nu mai sunt in stare sa deosebeasca un pact de compromis, atunci te intrebi cum de nu ar putea fi superficialitatea interpretata ca una din problemele actuale cu care se confrunta generatia noastra.
Poate ca este la moda.Deci moda este unul din atributele superficialitatii.Sunt  oameni carora le pasa de ceea ce spun unii ca ar trebui sa se poarte sezonul acesta sau vara urmatoare, ca unele haine nu se mai poarta de mult, ca nu mai trebuiesc utilizate anumite expresii, sau eventual ca altele ar trebui folosite mai des si care raspund la intrebarea "de ce?", in momentul in care sunt intrebati despre aceste pareri personale, cu un "asa e moda" aruncat cu aroganta, ca si cum ar raspunde cuiva nedemn de a le asculta opiniile.Acesti oameni nu au nimic rau.Din punctul meu de vedere, ei sunt "nebunii cu acte in regula" 
ai zilelor noastre, care dintr-o greseala dramatica au fost lasati sa umble liberi pe strada.Problema nu ar trebui nicidecum sa fie a lor, ci a persoanelor care ii asculta, intrucat acestia nu se pot corija, atat timp cat exista si celalat tip de oameni, care le iau in considerare parerile, care le acorda o importanta exagerata si care ii fac sa se creada importanti.
 Fiecare incearca sa fie altfel decat ceea ce este, chiar daca in felul acesta isi pierde personalitatea sau unele din trasaturile de caracter ce il defineste facandu-l astfel comun, si nu unic, cum era inainte de a se schimba, doar pentru a fi in rand cu ceilalti, sau doar pentru a se incadra intr-un curent sau pentru a respecta niste tipare, de multe ori ce promoveaza niste idei eronate, din punctul meu de vedere.
 Astfel devine din ce in ce mai greu sa ne individualizam, sa ne descoperim adevaratele dorinte, trairi si vise, toate dorintele noastre, fiind in parte obstructionate de tendinta generala, determinata de niste persoane care afirma ca au avut o viziune in momentul in care au facut o anume afirmatie la care ar trebui sa ne conformam cu totii in cazul in care vrem sa fim luati in considerare de ceilalti si sa le captam atentia.Insa, pentru a ne individualiza, nu e nevoie sa hiperbolizam in anumite directii, pe care oricum se afla toti ceilalti, nu vom reusi astfel sa iesim in evidenta, ci ne vom incadra in niste tipare, cat se poate de comune si banale, stabilite de aceleasi persoane care se considera superioare fata de noi, tocmai prin impunerea psihologica a acestor norme.Pentru a iesi din cotidianul vietii pe care o traim, si care ne constrange in luarea unor decizii uneori vitale pentru evolutia noastra, nu e nevoie sa facem eforturi de a ne indrepta in aceeasi directie in care merg toti ceilalti, ci dimpotriva, trebuie sa ne gasim o cale proprie, in cadrul careia sa ne dezvoltam astfel anumite principii proprii, ce nu ar trebui incalcate.Asta este una din modalitatile in care ne putem particulariza gandirea si modul in care percepem lumea din jur, iar in felul acesta, dreptul la propria opinie nu va mai fi incalcat prin influentarea generala a colectivului in care ne plasam.
Superficialitatea se mai remarca si prin abundenta valorilor materiale, expuse cat mai ostentativ posibil, prin orice mijloace, a caror utilizare este dusa pana la penibil, ce le aduce un caracter hilar.Asta numai in cazul in care prostia ar putea fi interpretata ca fiind ceva comic, uneori o sursa de amuzament si ironie, dar din pacate, acesta este un factor ce mai degraba ar trebui sa trezeasca ingrijorare, atat in randul "amatorilor" ,cat si in randul  "spectatorilor".
Pentru a fi o persoana marcanta, nu e nevoie sa ii faci pe ceilalti sa te vada sau sa fie cat mai multe persoane care iti asculta ideile si opiniile, numarul ascultatorilor variind direct proportional cu gradul de importanta pe care il detii, ci trebuie ca pentru un anumit numar de oameni, indiferent cat de mic, din jurul tau, sa ramai o persoana de neuitat, chiar daca  v-ati intersectat pentru o perioada mai mare sau mai mica de timp.
Prezenta superficialitatii intr-un caracter infirma automat existenta oricaror valori morale ale acestuia si ii determina o oarecare deformare activa, pana in punctul in care acesta va fi capabil de a se acomoda unor stari induse de ceilalti, si numic nu se mai poate remedia complet dupa aceasta, ci numai partial.Daca a fost afectat de superficialitate, pentru un timp, caracterul uman are tendinta de a nu mai regasi acele lucruri care intr-adevar conteaza, ci va aprecia mai mult lucrurile fizice , materialismul fiind ceva definitoriu pentru acesta.In incercarea acestuia de a ajunge din nou la valori morale, in cazul in care aceasta exista, caracterul va avea nevoie de o debarasare treptata a expunerii, de multe ori exagerata, a aparentelor financiare sau a abuzului de tertipuri, pentru atingerea unor idealuri greu de definit cu exactitate.
Putem spune ca toti suntem afectati intr-o oarecare masura de superficialitate, astfel incat nu putem aprecia cu adevarat ce este pur, lipsit de orice intentii de implinire materiala sau fizica, aceasta fiind doar o utopie careia nu i se poate atribui decat un caracter divin, insa putem observa, pe de alta parte, persoanele care cad in extrema superficialitatii, ajungand sa faca abuz de aceasta si lasandu-se modificate in niste sensuri in care li se vor nega anumite particularitati.
Este atat de greu de definit o cauza a acestei trasaturi ce se generalizeaza si incepe sa se remarce la fiecare dintre noi, incat voi lasa interpretarea acesteia la decizia fiecaruia, eu doar voi incheia afirmand ca am fost determinat sa scriu aceasta nota vazandu-mi persoane apropiate cum sunt transformate de superficialitate, intr-un mod in care nu imi mai permite sa-i recunosc, iar asta devine atat de trist...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu