o calatorie

este vorba despre o calatorie pe care fiecare trebuie sa o faca fara o destinatie dinainte stabilita, ci doar parcurgerea unei distante intr-o maniera cat mai multumitoare este singurul scop al acesteia.
Sunt persoane care aleg scurtaturi, sa mearga pe carari stiute doar de putini, se multumesc cu atat, ei nu aleg ca partener de drum constiinta sau responsabilitatea ci pur intamplator persoane care cunosc mai bine o parte din acel drum.
Altii isi achizitioneaza o barca gomflabila, o aseaza pe o apa indiferent de ce fel si se lasa condusi de aceasta pana in momente care, de cele mai multe ori nu sunt stabilite de ei. Aceia care insa hotarasc sa se dea jos din barca lor, vor fi nevoiti sa inoate pana la cel mai apropiat mal, iar de cele mai multe ori acesta e prea departe astfel incat unii dintre ei se prind de cate un bustean sau ceva plutitor care sa-i duca intr-un loc plin de sperante.
Anumite persoane sunt puternice si exploratoare, dornice sa ajunga pe propriile puteri pe culmile unor munti unde doar putini au escaladat, insa aceea vor trebui sa indure conditii dure de viata, de cele mai multe ori frig si foamete iar cand ajung in varf isi dau seama ca au ramas complet singuri si e prea tarziu sa mai coboare pentru a intalni alti parteneri de drum.
Dintre cei pentru care lucrurile sunt mai simple se numara si aceea care au cate un bugatti veyron dimpreuna cu un suv ce ii poate duce oriunde, pentru acestia calatoria e o joaca mereu.
Aruncand o privire spre tot acest ansamblu de metode si tipuri de oameni plimbareti, eu imi iau perechia de tenesi si hanoracul "ala bun" si continui sa merg ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Imi place hanoracul meu, daca incepe sa ploua imi pot ridica gluga.

Incursiune in ultimele...

desi a trecut o vreme atat de lunga de la ultima postare, se pare ca la un moment dat si eternitatea isi gaseste un final.
As putea spune ca nu exista lucruri pe care sa le mai numesc artistice la modul in care am ajuns sa scriu, ca urmare a prelucrarii psihicului meu de catre minunata mea viata ce are o simplete aproape algoritmica, si probabil as avea dreptate. Ceea ce imi pace insa la a scrie aici este libertatea pe care o capat, pe care am vrut sa ti-o ofer si tie. Aici nu mai sunt restrictii, aici au disparut sabloanele, iar daca vreau sa pun o virgula fix aici, o pun pentru ca isi are locul.
In tot acest timp au trecut si alte persoane pe aici, multe altele, dar totusi a ramas pustiu. Toata lumea in ziua de azi incearca sa ia cate ceva, sa pastreze ca amintire, si nu se mai uita la ce ramane in urma, daca locul pe unde au trecut mai este la fel, mai poate fi vizitat si de alte persoane pentru a se bucura de el, ba chiar daca nu mai e la fel atunci este mai bine, nu ar dori ca si altii sa aiba parte de aceleasi beneficii.
Tu nu te-ai lasat mai prejos decat ceilalti, ai spus tot ce ai avut de spus, ai dat la o parte sentimente, mustrari de constiinta improbabile, ai luat cuvintele si ai aruncat cu ele spre cei care iti displaceau, si eu ma aruncam cu pieptul inaintea lor, incercat sa le prind inainte sa isi atinga tinta, iar de multe ori mi se infigeau in suflet. Ah ce cuvinte ascutite aveai...
Se pare ca am fost un Don Quijote prea mult timp, m-am luptat cu caractere toata viata mea, pe masura ce am crescut m-am luptat mai aprig iar al tau va fi unul cu care nu am sa mai lupt prea curand. Imi va placea sa revad anii acestia, prin prisma celor care vor urma, sa stiu clar cine a avut dreptate, care a fost invingator si daca binele este ceea ce parea atunci ca este.
din nou, pentru a nu dramatiza este timpul sa incep cu un nou sfarsit.
Cu bine, al tau
eu.