desi a trecut o vreme atat de lunga de la ultima postare, se pare ca la un moment dat si eternitatea isi gaseste un final.
As putea spune ca nu exista lucruri pe care sa le mai numesc artistice la modul in care am ajuns sa scriu, ca urmare a prelucrarii psihicului meu de catre minunata mea viata ce are o simplete aproape algoritmica, si probabil as avea dreptate. Ceea ce imi pace insa la a scrie aici este libertatea pe care o capat, pe care am vrut sa ti-o ofer si tie. Aici nu mai sunt restrictii, aici au disparut sabloanele, iar daca vreau sa pun o virgula fix aici, o pun pentru ca isi are locul.
In tot acest timp au trecut si alte persoane pe aici, multe altele, dar totusi a ramas pustiu. Toata lumea in ziua de azi incearca sa ia cate ceva, sa pastreze ca amintire, si nu se mai uita la ce ramane in urma, daca locul pe unde au trecut mai este la fel, mai poate fi vizitat si de alte persoane pentru a se bucura de el, ba chiar daca nu mai e la fel atunci este mai bine, nu ar dori ca si altii sa aiba parte de aceleasi beneficii.
Tu nu te-ai lasat mai prejos decat ceilalti, ai spus tot ce ai avut de spus, ai dat la o parte sentimente, mustrari de constiinta improbabile, ai luat cuvintele si ai aruncat cu ele spre cei care iti displaceau, si eu ma aruncam cu pieptul inaintea lor, incercat sa le prind inainte sa isi atinga tinta, iar de multe ori mi se infigeau in suflet. Ah ce cuvinte ascutite aveai...
Se pare ca am fost un Don Quijote prea mult timp, m-am luptat cu caractere toata viata mea, pe masura ce am crescut m-am luptat mai aprig iar al tau va fi unul cu care nu am sa mai lupt prea curand. Imi va placea sa revad anii acestia, prin prisma celor care vor urma, sa stiu clar cine a avut dreptate, care a fost invingator si daca binele este ceea ce parea atunci ca este.
din nou, pentru a nu dramatiza este timpul sa incep cu un nou sfarsit.
Cu bine, al tau
eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu